12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate61 de sesizări privind evenimente electorale; jumătate nu s-au confirmat

61 de sesizări privind evenimente electorale; jumătate nu s-au confirmat

61 de sesizări privind evenimente electorale au fost înregistrate de la deschiderea secţiilor de votare, însă jumătate dintre ele nu s-au confirmat, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, conform Agerpres.

Cele mai numeroase sesizări au fost consemnate pe raza judeţului Dolj – cu 11 evenimente, Giurgiu – cu 5, Mehedinţi şi Olt – cu 4 şi în Municipiul Bucureşti, cu 5 evenimente.

„Cele mai multe sesizări au fost de fraudă electorală, sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezenţa altor persoane în cabina de vot. Cinci evenimente sesizate fac referire la posibile fapte de natură penală”, a spus Dajbog.

Ea a precizat că au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, respectiv 3 avertismente şi 7 amenzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS