6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPrima reacţie a lui Klaus Iohannis după votul dat de statele membre ale UE

Prima reacţie a lui Klaus Iohannis după votul dat de statele membre ale UE

Klaus Iohannis a declarat, că votul de astăzi din COREPER al statelor membre ale UE confirmă aprecierea pentru pregătirea şi competenţa Laurei Codruţa Kovesi. Iohannis a precizat că rezultatul reprezintă o victorie importantă pentru România.

„Salut votul acordat astăzi (joi – n.r.) în reuniunea Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), prin care s-a exprimat un sprijin larg în favoarea candidaturii doamnei Laura Codruţa Kövesi pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European. Mă bucur că votul acordat de statele membre ale Uniunii Europene a fost unul substanţial, fapt care confirmă aprecierea pentru pregătirea, experienţa şi competenţa doamnei Kövesi”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele României mai spune că va continua să acţioneze şi să sprijine românii integri şi profesionişti în funcţii de conducere ale instituţiilor europene.

„Rezultatul de astăzi reprezintă o victorie importantă pentru România, cu atât mai mult cu cât a fost obţinut în pofida faptului că Guvernul PSD a încercat permanent să blocheze candidatura unui profesionist, recunoscut pentru lupta sa împotriva corupţiei şi în apărarea statului de drept. Aşa cum am acţionat în acest caz, voi continua să sprijin români integri, competenţi şi profesionişti în funcţii de conducere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene”, a conchis Klaus Iohannis.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, astăzi, pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Potrivit surselor, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.

Surse europene au declarat, că votul urmează să se comunice Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniştrilor care vor lua act la decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS