Știri de ultima orăEvenimentAproape 20.000 de țigarete descoperite pe Aeroportul Otopeni! Cinci cetățeni străini au încercat să le introducă ilegal în România

Aproape 20.000 de țigarete descoperite pe Aeroportul Otopeni! Cinci cetățeni străini au încercat să le introducă ilegal în România

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București au descoperit o cantitate impresionantă de țigarete ascunse în bagajele unor cetățeni străini care încercau să intre în România.

Este vorba despre aproape 20.000 de țigarete găsite în bagajele a cinci persoane venite din Vietnam și China.

Incidentul a avut loc în data de 10 mai 2026.

Cele cinci persoane – cetățeni vietnamezi și chinezi, cu vârste între 34 și 53 de ani – au ajuns pe Aeroportul Henri Coandă și, după ridicarea bagajelor de cală, au ales culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au decis însă efectuarea unor controale detaliate asupra bagajelor.

Aproape 1.000 de pachete de țigări ascunse și nedeclarate

În urma verificărilor, autoritățile au descoperit 19.580 de țigarete, echivalentul a 979 de pachete de țigări.

Țigările erau ascunse și nedeclarate, fiind transportate ilegal în bagajele de cală.

Valoarea estimată a capturii este de 19.580 de lei.

Cetățenii străini au fost sancționați

Ca urmare a celor constatate, cele cinci persoane au fost sancționate contravențional.

Întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată de autoritatea vamală.

Autoritățile transmit că verificările în punctele de frontieră și aeroporturi vor continua pentru prevenirea traficului ilegal de produse accizabile și combaterea contrabandei.

Citește și: Povestea Jessicăi, fetița care a început să vorbească după terapia cu celule stem. Familia cere ajutor pentru continuarea tratamentului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS