Polițiștii din cadrul Secția 8 Rurală Rast au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 26 de ani din Urzicuța.
Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 22 aprilie, când tânărul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din comuna Urzicuța.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Astfel, pe lângă alcoolemie, acesta este cercetat și pentru conducere fără permis.
Dus în arestul IPJ Dolj
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, tânărul a fost reținut. El a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, suspectul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Citește și: Microsoft și OpenAI rup exclusivitatea: ChatGPT poate ajunge acum la Amazon și rivalii Azure

