26.7 C
Craiova
marți, 16 septembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Cercetări pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale

Olt: Cercetări pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale

-

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un tânăr de 30 de ani, din București, că urmează să se întâlnească, în Slatina, cu o persoană necunoscută care ar fi comis fapte de natură penală.

În zona indicată s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Slatina, care au identificat persoana reclamată, un tânăr de 31 de ani, din Pleșoiu.

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul de 30 de ani, din municipiul București, prin intermediul rețelelor de socializare și al mesageriilor on-line, utilizând un pseudonim al unei minore de 15 ani, ar fi purtat mai multe conversații de natură sexuală cu un tânăr de 31 de ani, din comuna Pleșoiu, căruia i-ar fi propus să se întâlnească pentru a întreține raporturi sexuale.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citește și: (VIDEO) Un băileștean cercetat pentru ultraj, reținut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Rolul lui Călin Georgescu în tentativa de lovitură de...

Potrivit unor surse judiciare, Călin Georgescu ar fi fost...

ȘTIRI GdS