15.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljeni cercetați pentru schingiuirea animalelor

Doljeni cercetați pentru schingiuirea animalelor

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Dolj au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de schingiuirea animalelor.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.000 de lei.

Poliţiştii au stabilit că, la data de 30 august, o femeie de 76 de ani, din comuna Întorsura, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, ar fi aplicat mai multe lovituri unui cățel. Ulterior, fiul femeii, de 54 de ani, din Craiova, l-ar fi fost abandonat pe câmp.

Deplasându-se la locuinţa femeii, poliţiştii au găsit un alt căţel, stabilindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile de bunăstare şi deținere a acestuia.
Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

Poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost. Cățelul a fost încredințat unei asociații care oferă servicii de adăpostire a animalelor aflate în pericol.

De asemenea, bărbatul care a abandonat căţelul, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 12.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţişti. Urmează ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

Citește și: Proxenet doljean, prins în Italia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS