18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIranul a atacat Israelul cu peste 200 de drone și rachete

Iranul a atacat Israelul cu peste 200 de drone și rachete

Iranul a lansat primul atac din istorie asupra Israelului, cu peste 200 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Israelul e în stare de urgență, a închis spațiul aerian și a ridicat în aer numeroase avioane militare și de vânătoare. Vecinii Israelului au anunțat fiecare că și-au închis spațiul aerian pe timpul nopții.

Mare parte din drone și rachete au fost oprite de sistemul de apărare, dar unele au ajuns și la sol și au avut loc explozii violente. Sunt, deja, civili răniți. În întreaga țară au răsunat sirenele, anunțând pericolul, potrivit stirileprotv.ro.

Președintele Joe Biden a asigurat Israelul de sprijinul său, iar forțele americane din Orientul Mijlociu au doborât o parte dintre proiectilele, care au fost lansate de Iran. „Statele Unite să stea deoparte”, a avertizat vehement Teheranul.

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă

În acest context, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, 14 aprilie, la cererea Israelului, care, de altfel, promite că va răspunde ferm la atacul Iranului.

Sirelene au răsunat sâmbătă-noapte în mai toate orașele din Israel. Iar cerul s-a luminat de la exploziile dronelor și rachetelor doborâte de sistemele israeliene de apărare aeriană.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al Armatei Israelului: ”Iranul a lansat zeci de rachete sol-sol de pe teritoriul său spre Israel. Marea majoritate a rachetelor au fost interceptate în afara granițelor statului Israel de sistemele noastre de apărare aeriană.”

Mai mulți civili au fost răniți

Armata Israelului admite însă că unele au trecut de sistemul de apărare Iron Dom și și-au atins țintele. Mai mulți civili au fost răniți.

Gărzile Revoluționare ale Iranului au declarat – inițial – că au în vedere doar anumite ținte din Israel, potrivit presei de stat din Teheran.

Televiziunile iraniene au anunțat cu entuziasm atacul: „O operațiune extinsă de drone lansate de Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene împotriva țintelor din ținuturile ocupate (Israel) a început cu câteva minute în urmă. Locuitorii orașelor de graniță și, de asemenea, rezidenții irakieni au văzut dronele zburând spre ținuturile ocupate (Israel).”

Atacul Teheranului vine dupa ce, pe 1 aprilie, doi dintre comandanții unei unități a Gărzii Revoluționare iraniene au fost uciși într-o explozie, la o clădire adiacentă ambasadei Iranului din Siria. Raidul atribuit Israelului a vizat o întâlnire secretă între oficiali iranieni și responsabili ai Jihadului Islamic palestinian.

Riposta de sâmbătă-noapte a Iranului era așteptată de autoritățle israeliene

Riposta de sâmbătă-noapte a Iranului era așteptată de autoritățle israeliene. De altfel, vineri, Casa Albă a transmis că un astfel de răspuns din partea Teheranului este iminent. Așa că autoritățile din Israel au închis școlile din întreaga țară.

Concediile soldaților din unitățile de luptă au fost anulate și au fost chemat rezerviștii, pentru a fi consolidate unitățile de apărare aeriană.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al Armatei Israelului: ”Iranul a lansat drone de pe teritoriul său către Israel. Monitorizăm amenințarea în spațiul aerian. Forțele de Apărare ale Israelului și Forțele Aeriene își duc la îndeplinire planul pentru care ne-am pregătit.”

Americanii au trimis portavionul USS Dwight Eisenhower mai aproape de Israel

Într-o demonstrație de sprijin, americanii au trimis portavionul USS Dwight Eisenhower mai aproape de Israel, prin Marea Roșie, ca să poată intercepta rachetele și dronele, lansate de Iran.

Lt. Gen. Mark Hertling, analist militar: „Sunt convis că (în Israel) există radare de avertizare timpurie activate în acest moment care urmăresc aceste sisteme de drone și locul de unde au fost lansate. Aceasta nu este Ucraina, au mult mai mulți senzori și trăgători, nu doar de la platformele mari care au radarele, ci chiar și de la avioanele F-35, pe care le are Israelul, pe care le au SUA în zonă, pregătite și pentru celelalte platforme de război electronic. Iar dacă ne referim la drone drone, există mai multe moduri de a le doborî.”

De asemenea, sâmbătă seară, președintele american s-a întors de urgență la Washington să discute cu echipa sa de securitate națională problema din Orientul Mijlociu. Inițial, Joe Biden anunțase că își va petrece weekendul în Delaware.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS