21.2 C
Craiova
vineri, 14 iunie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident la Drăgoești, Vâlcea

(VIDEO) Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident la Drăgoești, Vâlcea

Doi tineri și-au pierdut viața într-un accident la Drăgoești, Vâlcea, iar o minoră a ajuns la spital cu traumatism la coloana cervicală.

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost sesizați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Drăgoești, pe DJ 678. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Drăgășani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism staționat în afara părții carosabile și cu un stâlp.

În urma evenimentului rutier, din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto si a unui tânăr, de 15 ani, din municipiul Drăgășani, precum și rănirea unei minore, de 14 ani, din localitatea Cungrea, județul Olt, au transmis polițiștii.

Pompierii au precizat că au intervenit pentru descarcerare, după ce au fost solicitați prin SNUAU 112, în jurul orei 03:33.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt) și Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ. Echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și 3 ocupanți, iar într-unul se aflau 2 victime încarcerate, inconștiente.

Unul dintre autoturisme a lovit un stâlp electric

În urma evenimentului rutier un autoturism a lovit un stâlp electric, firele de la stâlp aflându-se pe carosabil.
S-a procedat de urgență la extragerea victimelor încarcerate care au fost predate, inconștiente, echipajelor medicale. Din nefericire, echipajele SAJ au declarat decesul celor două persoane. A treia persoană implicată în evenimentul rutier a fost transportată la UPU Vâlcea de către echipajul SAJ, cu traumatism la coloana cervicală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, in cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

CITEȘTE ȘI: Vâlcea. O casă a luat foc de la un incendiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS