19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAutoturism răsturnat pe strada Potelu din Craiova

Autoturism răsturnat pe strada Potelu din Craiova

Un bărbat de 61 de ani a fost rănit în urma unui accident produs astăzi, pe strada Potelu din Craiova. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a pierdut controlul direcţiei maşinii pe care o conducea şi s-a răsturnat în afara drumului.

Poliţiştii doljeni au precizat că şoferul de 61 de ani nu consumase băuturi alcoolice.

„În dimineața zilei de 2 aprilie, Biroul Rutier Craiova a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Potelu a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un bărbat de 61 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Potelu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate medicală. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis oamenii legii.

Aceştia din urmă mai spun că cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citeşte şi: Doi doljeni, după gratii pentru violarea unei minore de 15 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS