14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopii de 3 și 9 ani, grav răniți după ce au fost loviți cu mașina de un șofer băut

Copii de 3 și 9 ani, grav răniți după ce au fost loviți cu mașina de un șofer băut

Doi copii, unul de trei ani şi celălalt de nouă ani, au fost grav răniţi după ce au fost loviţi de maşina condusă de un bărbat cu o alcoolemie de 0,84 mg/l. În accidentul petrecut luni după-amiază în judeţul Constanţa au mai fost avariate două maşini parcate şi gardul unei gospodării, conform News.ro.

Poliţiştii constănțeni au fost sesizaţi, luni după-amiază, că pe strada Mihai Eminescu din satul Arsa s-a produs un accident rutier.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 64 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei şi ar fi accidentat doi minori, de trei ani, respectiv nouă ani. Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, după care ar fi lovit două vehicule parcate şi gardul unui imobil. În urma accidentului rutier au fost răniţi conducătorul auto şi cei doi minori”, au transmis poliţiştii. 

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, el a fost testat şi cu aparatul antidrog, dar rezultatul a fost negativ. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice care să stabilească nivelul alcoolemiei în sânge.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Victima de nouă ani, o fetiţă, a suferit un traumatism cranian grav şi este în comă. Celălalt copil rănit, un băiat de trei ani, a fost diagnosticat cu un traumatism cranian şi este conştient. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Citește și: Un copil de 13 ani din Vaslui a sunat la 112 şi a minţit că e sechestrat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS