6.2 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal după ce o femeie a fost muşcată de un câine pe stradă

Dosar penal după ce o femeie a fost muşcată de un câine pe stradă

O femeie dintr-o suburbie a municipiului Alba Iulia a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost muşcată de un câine aflat liber pe stradă, în cauză fiind întocmite de către Jandarmerie actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, potrivit unui comunicat, transmite Agerpres.

„Ieri, 21 februarie, în jurul orei 19.00, un apel la 112 solicita sprijinul jandarmilor, deoarece o femeie în vârstă de 74 de ani a fost muşcată de glezna stângă, de un câine aflat liber pe stradă. Apelul la numărul unic de urgenţă a fost efectuat de soţul femeii. Jandarmii au ajuns în scurt timp pe strada Biruinţei din cartierul Oarda al municipiului Alba Iulia şi au constatat că cele sesizate telefonic se confirmă. A fost solicitată echipa operativă din cadrul IPJ Alba, victima fiind transportată pentru îngrijiri medicale la UPU Alba”, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală

Potrivit acestuia, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluare de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

„Facem precizarea că potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, astfel de fapte poate fi sancţionate cu amendă, dar şi cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, arată sursa citată.

IJJ Alba recomandă cetăţenilor să apeleze imediat numărul 112 în cazul în care observă câini agresivi în libertate, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun în vederea evitării unor situaţii similare.

Citeşte şi: Joe Biden îl susține pe Mark Rutte pentru pentru a deveni următorul secretar general al NATO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS