15.3 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAdolescent arestat preventiv după ce a atacat cu maceta un alt băiat

Adolescent arestat preventiv după ce a atacat cu maceta un alt băiat

Un tânăr de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a atacat cu maceta, pe o stradă din Bucureşti, un adolescent de 17 ani. L-a lovit de mai multe ori în cap, pentru a-i lua banii.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat miercuri, că procurorii cercetează un tânăr de 17 ani, pentru tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată, potrivit stirileprotv.ro.

„La data de 05.02.2024, în jurul orei 04:45, în timp ce se afla pe o alee pietonală din mun. Bucureşti, Sector 2, după ce în prealabil se înarmase cu o macetă, inculpatul (în vârstă de 17 ani) s-a întâlnit cu persoana vătămată (în vârstă de 17 ani) şi a lovit-o în mod repetat cu maceta în cap. A deposedat-o în aceste împrejurări de o sumă de bani.

Ca urmare a agresiunilor exercitate de inculpat, persoana vătămată a suferit multiple plăgi la nivelul capului. Prin modul în care a acţionat inculpatul a acceptat posibilitatea survenirii decesului victimei, care nu s-a produs din hazard şi datorită îngrijirilor medicale primite”, au precizat procurorii.

Agresorul a fost prins marţi, când au fost făcute mai multe percheziţii.

El a fost reţinut pentru 24 de ore. Apoi a fost prezentat Tribunalului Bucureşti. Instanţa a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeşte şi: Inspectoratele școlare județene se desființează în 2025

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS