24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimar condamnat definitiv pentru luare de mită

Primar condamnat definitiv pentru luare de mită

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova l-au condamnat la patru ani e închisoare pe edilul comunei Gostavăţu, Olt, deferit justiţiei pentru luare de mită şi înşelăciune. Primarul a fost acuzat că, în perioada 2008 – 2018, ar fi primt mită de 117 ori. Potrivit anchetatorilor, pe de o parte, inculpatul ar fi cerut bani de la diverse firme pentru organizarea bâlciului anual. Pe de altă parte, ar fi perceput sume de bani pentru a șterge procese-verbale de contravenție sau a anula debite. În urma hotărârii instanţei, care este definitivă, inculpatul a fost încarcerat la Penitenciarul Craiova.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt anunţa, în mai 2019, plasarea sub control judiciar a primarului comunei Gostavăţu, Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (117 acte materiale). Anchetatorii au susţinut că cele peste 100 de infracţiuni ar fi fost comise de primar în cursul a 10 ani.

„Inculpatul P.M.Ş., în calitate de primar al comunei Gostavăţu, Olt, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1.000 lei, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună”, au explicat anchetatorii.
Aceştia din urmă au mai precizat că, în acest timp, la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului.

Patru ani de închisoare pentru luare de mită

Edilul a fost deferit justiţiei în mai 2020, an în care a fost reales în fruntea comunei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt, instanţă care s-a pronunţat pe 22 martie 2023. Inculpatul a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru faptele comise.
Bărbatul a fost obligat să achite mai multe sume de bani primite de la părţile civile din dosar. În plus, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 15.000 şi 5.000 de lei, primite de la administratorii a două societăţi comerciale.

Hotărârea instanţei a fost atacată de inculpat cu apel la Curtea de Apel Craiova. Vineri, pe 9 februarie, instanţa a admis apelul inculpatului. Instanţa a constatat că faptele de înşelăciune s-au prescris, aşa că au dispus încetarea procesului penal. Judecătorii au menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare primită de inculpat pentru luare de mită.

Primar condamnat, încarcerat la Penitenciarul Craiova

În urma hotărârii Curţii de Apel Craiova, care este definitivă, inculpatul a fost încarcerat la Penitenciarul Craiova.

„La data de 9 februarie 2024, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Caracal, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Tribunalul Olt, pe numele unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Gostavățu, județul Olt. Bărbatul a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, comisă în formă continuată. Acesta a fost depus la Penitenciarul Craiova, în vederea executării pedepsei privative de libertate”, au precizat poliţiştii din Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS