20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţist de la Serviciul de Acţiuni Speciale, reţinut pentru trafic de influenţă

Poliţist de la Serviciul de Acţiuni Speciale, reţinut pentru trafic de influenţă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, ieri, reţinerea unui agent din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) Dolj, acuzat de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu un an, pe când lucra la Secţia 5 Poliţie Craiova, bărbatul ar fi primit mită 3.700 de euro. În schimbul banilor ar fi promis că va interveni pe lângă un coleg şi va obţine o soluţie „blândă” într-un dosar penal. Alţi 400 de euro i-ar fi primit săptămâna acesta, în schimbul promisiunii că va interveni în alt dosar penal.

Procurorii doljeni au precizat că prima faptă a fost comisă de suspect în 2023. Pe atunci lucra la Secţia 5 Poliţie Craiova.

„În cursul lunii ianuarie 2023, inculpatul – agent de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova, la momentul săvârşirii faptei, a pretins unui martor-denunţător suma de 4.000 de euro, din care a primit în mai multe tranşe suma de 3.700 Euro, în intervalul ianuarie-august 2023, pentru a interveni pe lângă un alt lucrător de poliţie din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, care instrumenta un dosar penal în care se efectuau cercetări față de denunţător, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie de renunţare la urmărirea penală în cauză şi implicit denunţătorul să îşi recupereze mai repede permisul de conducere reţinut”, au precizat procurorii.

A cerut bani şi după ce a ajuns la SAS

În urma anchetei s-a mai stabilit că, pe 6 februarie, agentul de poliţie a primit alţi 400 de euro de la acelaşi denunţător. Cu acestă ocazie a fost prins în flagrant de ofiţerii anticorupţie,

De asemenea, ar fi primis că va interveni în alt dosar, în schimbul sumei de 500 de euro.

„S-a mai reţinut faptul că la data de 06.02.2024, inculpatul, actualmente agent de poliție în cadrul I.P.J. Dolj – SAS, a pretins aceluiaşi martor – denunţător suma de 500 de euro, pentru a interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier, care instrumentează un alt dosar penal în care se efectuează cercetări față de acelaşi martor-denunţător sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pentru ca lucrătorul de poliție să propună o soluţie favorabilă în cauză” au mai explicat anchetatorii.

În cursul zilei de marţi, agentul de poliţie a fost reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul este acuzat de trafic şi cumpărare de influenţă.

Citeşte şi: Craiovean condamnat pentru o tâlhărie comisă într-un supermarket

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS