9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie din Siria ascunsă într-o geantă, la PTF Curtici

Femeie din Siria ascunsă într-o geantă, la PTF Curtici

Polițiștii de frontieră din Curtici au depistat o femeie din Siria ascunsă într-o geantă a fratelui ei, cetățean german.

Ieri, în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean german.

Avea supra sa un bagaj și o geantă voluminoasă.

În urma controlului a fost descoperită, în interiorul genții, o persoană de sex feminin.

Ambele persoane au fost conduse la sediul PTF Curtici pentru efectuarea unor verificări suplimentare. S-a stabilit faptul că sunt frați. Au recurs la această metodă întrucât tânăra, de 20 de ani, dorea să ajungă la familia ei stabilită într-un stat din vestul Europei.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru tânăra descoperită în bagaj,
  • complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru fratele acesteia. Urmează să fie dispuse măsurile ce se impun.

Citește și: Un autotren încărcat cu pui s-a răsturnat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS