15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljArestul IPJ Dolj, prea mic pentru poliţiştii de frontieră de la Calafat

Arestul IPJ Dolj, prea mic pentru poliţiştii de frontieră de la Calafat

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au emis mandate de arestare pe numele a 23 de poliţişti de frontieră din cadrul PTF Calafat, acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de corupţie. Printre infracţiunile comise de inculpaţi se numără luarea şi darea de mită, dar şi abuzul în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, în arestul IPJ Dolj nu au fost atâtea locuri disponibile, aşa că o parte dintre inculpaţii arestaţi au fost încerceraţi în judeţele învecinate. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022-2023, suspecţii ar fi primit mici sume de bani, ţigări sau parfumuri de la şoferii care au tranzitat punctul de trecre a frontierei.

Ofiţerii anticorupţie au descins, marţi, în 26 de locaţii din Dolj, la mai multe persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de corupţie. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care instrumentează acest dosar, au fost vizaţi mai mulţi agenţi din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat.

„În cursul zilei de 21 noiembrie 2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – serviciile anticorupție din județele Dolj, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt, Dâmbovița, Sibiu, Caraș-Severin și Hunedoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat percheziții domiciliare în 26 de locații, aflate pe raza județului Dolj.

Cauza penală vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, respectiv luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu, presupus a fi săvârșite, în perioada 2022-2023, de către mai mulți agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Calafat”, au precizat oamenii legii.

Sume de bani, ţigări şi pafumuri, ridicate în urma percheziţiilor

Potrivit anchetatorilor, suspecţii ar fi primit mici sume de bani, ţigări sau parfumuri de la persoane care au tranzitat punctul de trecere a frontierei. Deşi sumele primite de poliţişti erau mici, adunate ajungeau la sume considrabile. În urma perchezițiilor au descoperite la domiciliile inculpaților sume mari de bani. În total, s-au găsit aproape 140.000 euro, țigări, parfumuri şi alte valute.
„Din informații pe care le avem erau primite în principal sume de bani, dar nu se refuzau nici țigări sau parfumuri sau diverse astfel obiecte care de cele mai multe ori fac parte obiectul infracțiunii de contrabandă”, au explicat anchetatorii.

23 de poliţişti de frontieră, arestaţi preventiv

După audieri, procurorii au dispus reţinerea a 23 de suspecţi, poliţişti de frontieră din cadrul PTF Calafat. Problema a fost că arestul IPJ Dolj nu a avut atâtea locuri disponibile în celule. Potrivit unor surse judiciare, o parte dintre suspecţii reţinuţi au fost încarceraţi în Gorj şi Mehedinţi.
Miercuri după-amiază, cei 23 de inculpaţi au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea inculpaţilor pentru 30 de zile. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi a fost contestată de inculpaţii arestaţi la Curtea de Apel Craiova. Contestaţiile au fost formulate în cursul zilei de joi.

Poliţişti premiaţi, în arest

Unul dintre agenţii care a fost arestat preventiv a primit distincţia „Poliţistul de frontieră al anului 2022”. Distincţia i-a fost acordată de inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, în iulie 2022. Este vorba de un agent care a descoperit 82 kilograme de opiu, în februarie 2022, într-un tir condus de un şofer turc.

Tot în iulie 2022, un alt agent cercetat în acest dosar a fost felicitat de ministrul de interne. Poliţistul a descoperit, în aprilie 2022, alte 39 kilograme de opiu. Drogurile au fost descoperite în tirul condus de un şofer turc, de 53 de ani. Şoferul venea din Turcia şi transporta peşte către firme din Franţa şi Italia.
Agentul a primit din partea ministrului Afacerilor Interne Emblema și Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru activitatea profesională.

Un alt poliţist care a ajuns după gratii a fost amintit de Poliţia de Frontieră Română în cazul depistării a trei migranţi la Calafat, în mai 2015.

Poliţist achitat într-un dosar instrumentat de DNA

Un alt poliţist arestat a fost judecat pentru dare de mită, într-un dosar intrumentat de procurorii DNA. Aceştia din urmă au susţinut că inculpatul I-a oferit șefului Serviciu Control Trafic Frontieră la acea dată (2015) bunuri alimentare și băuturi. Bunurile ar fi fost oferite superiorului după ce agentul ar fi primit o sancţiune simbolică pentru o abatere administrativă. În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare şi doi şefi ai agentului.
În iulie 2017, cei trei inculpaţi au fost achitaţi la Tribunalul Dolj. Instanța a constatat că nu au existat probe împotriva inculpaților. În plus unele fapte ori nu au existat ori nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, printr-o hotărâre definitivă din aprilie 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS