13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânăr de 17 ani, violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi

Tânăr de 17 ani, violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi

Un tânăr de 17 ani a fost violat de trei adolescenți de 15, 16 și 17 ani, într-o cameră a arestului, potrivit Poliției Capitalei.

„S-a dispus reținerea a trei minori, între 15 și 17 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Pe 11 noiembrie, în jurul orei 19.00, un minor, de 17 ani, a sesizat politiștii care efectuau serviciul de pază și supraveghere că, în timp ce se afla sub măsura arestului preventiv, într-o cameră de cazare a persoanelor private de libertate împreună cu trei minori, în vârstă de 15, 16, respectiv 17 ani, prin constrângere fizică și morală, ar fi fost agresat fizic și verbal de către aceștia”, se arată în comunicat.

Fapta s-a petrecut între două inspecții

„În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că la scurt timp înainte de săvârșirea faptei, la controlul periodic efectuat de către polițiștii care asigură paza și supravegherea persoanelor private de libertate, control prin care polițiștii verifică spațiul de cazare și starea psiho-fizică a persoanelor încarcerate, nu au fost constatate nereguli. Imediat după săvârșirea faptei a fost efectuat un alt control periodic, moment în care minorul a decis să sesizeze polițiștii cu privire la faptul că ar fi fost agresat de colegii de cameră. De îndată, persoana vătămată a fost condusă la cabinetul medical și consultată de medicul subunității, fiind anunțate organele de cercetare penală, care au dispus începerea cercetărilor, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol”, potrivit IGPR.

Pe 15 noiembrie a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4 sub aspectul săvârșirii a trei infractiuni de viol săvârșite în concurs real, în forma coautoratului.

Citește și: Alți studenți de la Academia de Poliție au manifestat simpome de toxiinfecție alimentară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS