19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn poliţist şi un fost jandarm, condamnaţi pentru trafic de cocaină

Un poliţist şi un fost jandarm, condamnaţi pentru trafic de cocaină

Tribunalul Dolj a condamnat la câte şase ani de închisoare doi bărbaţi de 31 şi 41 de ani, acuzaţi de trafic de droguri de mare risc. Cei doi au fost prinşi în flagrant, în iunie 2022, în timp ce vindeau cocaină unor consumatori din Craiova. Unul dintre inculpaţi este un poliţist de la rutieră, care se afla în concediu la data faptei. Al doilea inculpat este un fost jandarm, condamnat în februarie 2022 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Instanţa a dispus ca acesta din urmă să execute şi pedeapsa primită în 2022, aşa că a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant pe 21 iunie 2022, în timp ce vindeau câteva doze de cocaină.
„La data de 21 iunie 2022, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, i-au prins în flagrant pe cei doi inculpați după ce au vândut şapte doze de cocaină în schimbul sumei de 3.500 de lei. Ulterior, în cauză au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza județului Dolj, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, două pistoale și muniție, două telefoane mobile și o farfurie cu urme de cocaină”, au precizat oamenii legii.

Drogurile au fost găsite la domiciliul bărbatului de 41 de ani, din comuna Podari. De asemenea, în autoturismul condus de poliţist au fost descoperite alte două doze de cocaină. Procurorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2021, cei doi bărbaţi au vândut cocaină cu 500 de lei gramul. Clienţii erau consumatori de droguri din Craiova. Pe 21 iunie, suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore. A doua zi, cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc.

Un poliţist şi un fost jandarm, acuzaţi de trafic de droguri de mare risc

În septembrie 2022, inculpaţii au fost deferiţi justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au precizat că cei doi inculpaţi afişau o stare materială destul de bună. Unul dintre ei a venit la întâlnirile cu colaboratorul sub acoperire cu un autoturism Audi A6. Celălalt conducea un Audi Q7. Anchetatorii mai spun că inculpatul de 31 de ani era agent de poliție în cadrul Biroului Rutier Craiova la data faptelor, fără antecedente penale.
Celălalt inculpat nu are ocupație, este fost jandarm, cu antecedente penale. În februarie 2022 a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare tot pentru trafic de droguri.

Acesta este şi motivul pentru care bărbatul „se ferea să comercializeze în mod direct cocaina, întrucât a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiunii de trafic de droguri de risc”, au explicat oamenii legii. Drogurile erau vandute de bărbatul de 31 de ani, care a recunoscut acuzaţiile procurorilor. Celălalt inculpat şi-a rezervat dreptul la tăcere.

Câte şase ani de puşcărie pentru trafic de droguri

Pe 25 septembrie, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-a găsit vinovaţi şi condamnat pe cei doi inculpaţi. Ambii au primit pedepse de câte şase ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. În cazul fostului jandarm, Instanţa a adăugat pedeapsa primită în 2022, aşa că va executa opt ani de închisoare. Din pedepsele primite se scade perioada petrecută de inculpaţi în arest (21 iunie 2022 – 25 septembrie 2023). Judecătorii au mai dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cei doi bărbaţi.
De asemenea, instanţa a dispus confiscarea drogurilor, dar şi a sumei de 5.000 de lei. Este vorba de suma obţinută în urma vânzării drogurilor către un colaborator autorizat pe 9 şi 17 iunie 2022. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de procurori şi inculpaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS