Poliţiştii de frontieră din Nădlac I și II, Cenad, Jimbolia și Lunga au depistat 100 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceștia erau ascunși în cinci mijloace de transport sau pe jos, la frontiera verde, spre Serbia. Pentru unul dintre şoferii vehiculelor, un sârb, s-a luat măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, polițiștii au efectuat formalităţile de frontieră pentru un cetăţean sârb de 46 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară, înmatriculată în Germania și transporta, conform documentelor, canturi de plastic cu destinația Germania.
S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport. Polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă 25 de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt din Pakistan, India și Vietnam cu vârste între 25 și 40 de ani. Aceștia au intrat legal pe teritoriul României și au declarat că intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii au demarat cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini ascunşi în autoutilitară. Totodată, șoferul este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi. Cetățeanul sârb a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Migranți depistați la frontiera verde
Poliţiştii de frontieră din Jimbolia și Lunga au depistat în apropierea frontierei cu Serbia, paisprezece cetățeni străini care erau pe jos.
Polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Nepal şi au vârste între 20 și 44 de ani. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.
În ambele situații, cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Ascunşi în compartimentele pentru marfă
Azi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru ieşirea din țară, un turc, un bulgar și un ceh. Aceștia erau la volanul a două ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, în Bulgaria și în Cehia. Șoferii transportau un container modular, gresie și piese auto pentru societăți comerciale din Germania, Ungaria și Austria.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 59 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din:
- Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal, Pakistan și Etiopia, intrați legal în România.
Ascunși în compartimentul destinat odihnei șoferului
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, la controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, polițiștii au descoperit, în compartimentul destinat odihnei șoferului, două persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria.
Poliţiştii de frontieră arădeni au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- trafic de migranți pentru șoferi,
- tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.
Citește și: (VIDEO) Dosar penal după explozia de la magistrala de gaz de la Călimănești. Bilanțul: 4 morți, 5 răniți