22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCetăţean slovac, judecat la Craiova pentru trafic de cocaină

Cetăţean slovac, judecat la Craiova pentru trafic de cocaină

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr de 20 de ani, cetăţean slovac, acuzat de trafic de droguri de mare risc. Slovacul a fost prins în flagrant în Craiova, pe 7 iunie, în timp ce vindea 170 grame de cocaină cu 7.550 de euro. Ieri, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat.

Acţiunea de prindere în flagrant a fost organizată de procurorii DIICOT din Craiova, la începutul lunii iunie. Achetatorii au explicat că inculpatul a procurat cocaina din Ţările de Jos.

„La data de 7 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc. Astfel, a fost prins în flagrant delict un tânăr, de 20 de ani, cetăţean slovac. Acesta ar fi pus în vânzare 170 de grame de cocaină, pentru 7.550 de euro.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie-iunie 2023, inculpatul a introdus din Țările de Jos pe teritoriul României, droguri de mare risc (cocaină), în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Dolj”, au explicat oamenii legii.

Cetăţean slovac, judecat pentru trafic de droguri

Pe 7 iunie, tânărul a fost reținut pentru de 24 ore. A fost acuzat de introducerea în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. O zi mai târziu, suspectul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea inculpatului pentru 30 de zile.

Miercuri, pe 30 august, Tribunalul Dolj a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de cetăţeanul slovac. De asemenea, judecătorii au respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de avocatul inculpatului. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova de bărbatul arestat.

Pe 28 august, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS