13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) 23 de percheziții în județul Ilfov și în București

(VIDEO) 23 de percheziții în județul Ilfov și în București

-

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat, azi, 23 de percheziții în județul Ilfov și în București. Perchezițiile vizează infracțiunile de:

  • constituire a unui grup infracțional organizat,
  • înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave,
  • tăinuire.

În cursul anului 2021, asociatul unic al unei societăți comerciale, cetățean străin, împreună cu alte trei persoane, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat alți trei membri. Scopul a fost de prejudiciere a unei alte societăți comerciale, prin crearea unor false relații comerciale. Prejudiciul adus victimei ridicându-se la aproximativ 28.000.000 lei.

Liderul grupului infracțional, i-a prezentat persoanei vătămate, parte din membrii grupului, ca fiind persoane influente în mediul de afaceri, cu contracte încheiate cu instituții ale statutului, în scopul de a o determina să încheie contracte cu societatea sa. Pentru a întări convingerea victimei că relația comercială va fi benefică pentru ambele părți, membrii grupului infracțional au contractat aproximativ 2.500 tone de produse agricole care s-au livrat parțial (1.150 tone).

Pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate, au fost emise bilete la ordin pentru restul cantității. Următorul contract având ca obiect 220 de autovehicule de transport, a fost prezentat tot ca o achiziție destinată unei instituții publice. Achiziția urma să fie achitată tot cu bilete la ordin. Persoana vătămată a livrat 80 de astfel de autovehicule. Membrii grupului le-au depozitat în diverse locații, în vederea valorificării.

La data scadentă, persoana vătămată a constatat că biletele la ordin emise pentru ambele contracte nu aveau acoperire.

Audierea suspecților, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, se va desfășura la sediul DIICOT-Structura Centrală.

Citește și: Directoarea unei companii farmaceutice a furat 18 milioane de lei, ca să își ia produse de lux

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un bărbat a înjunghiat-o pe iubita adolescentă a fiului...

Un bărbat a înjunghiat-o pe iubita de 16 ani...

ȘTIRI GdS