26.2 C
Craiova
duminică, 26 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDirectoarea unei companii farmaceutice a furat 18 milioane de lei, ca să își ia produse de lux

Directoarea unei companii farmaceutice a furat 18 milioane de lei, ca să își ia produse de lux

O femeie, director financiar al unei companii farmaceutice, a fost reținută, fiind acuzată de delapidare, după ce și-a însușit peste 18 milioane de lei. Ea și-a cumpărat ceasuri și haine de lux, precum și parfumuri.

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 au efectuat trei percheziții în București, într-un dosar penal de delapidare.

În perioada 2022 – iunie 2023, o femeie, de 51 de ani, în calitate de director financiar al unei companii farmaceutice, și-ar fi însușit din activul societății 18.000.000 de lei. Banii fie i-a transferat în numerar, în conturile personale, fie și-a achiziționat produse de lux:

  • ceasuri în valoare totală de 7.800.000 de lei,
  • parfumuri estimate la 1.000.000 de lei,
  • articole vestimentare, în valoare de 3.000.000 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate

  • 20 de ceasuri de lux,
  • aproximativ un kilogram de bijuterii,
  • mai multe băuturi,
  • articole vestimentare și genți exclusiviste,
  • produse electronice de lux, ce urmează a fi expertizate, în vederea stabilirii valorii acestora și instituirii de măsuri asigurătorii.

Alte 9 percheziții

De asemenea, joi, acționându-se în cadrul aceluiași dosar, au fost puse în aplicare alte 9 mandate de percheziție domiciliară și 20 de mandate de aducere, în București, vizate fiind societăți comerciale din categoria celor care oferă produse de lux, societăți în conturile cărora bănuita ar fi dispus virarea unor importante sume de bani.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente justificative pentru tranzacțiile efectuate, urmând a fi analizate pentru a se stabili beneficiarul real al respectivelor produse și servicii.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1 pentru delapidare.

Citește și: VIDEO Bătrân din Craiova, arestat după ce a violat o fetiţă de 7 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS