20 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziții la „artiști“ afectați de pandemie

Percheziții la „artiști“ afectați de pandemie

Au fost efectuate percheziții la „artiști“ afectați de pandemie. Aceștia sunt bănuiți de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat 10 percheziții domiciliare:

  • patru în județul Prahova,
  • patru în județul Argeș,
  • una în județul Ilfov,
  • una în municipiul București.

De asemenea, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere. Persoanele depistate au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru audieri.

În perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, prin intermediul a doi administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii artistice, prin care s-ar fi atestat că activitatea artistică desfășurată ar fi fost afectată din cauza pandemiei de COVID-19.

Astfel, în baza declarațiilor și a cererilor care ar fi fost întocmite în fals, ar fi fost obținute indemnizații necuvenite de la o instituție publică.

Prejudiciul cauzat este de peste 500.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Citește și: Dolj: Accident mortal între Leu și Coșoveni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS