20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Accident mortal între Leu și Coșoveni

Dolj: Accident mortal între Leu și Coșoveni

Un grav accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe DN 6, între Leu și Coșoveni, județul Dolj. O persoană a murit și două au fost rănite.

Se pare că un autoturism Ford a intrat în coliziune cu un Audi. Șoferul din autoturismul Ford a decedat.

Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Coșoveni și Leu.

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Castranova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 40 de ani, din municipiul Caracal.

În urma evenimentului, bărbatul de 53 de ani a decedat. Șoferul de 40 de ani și o femeie de 47 de ani, pasager în autoturismul acestuia au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la spital.

La fața locului a fost trimis elicopterul SMURD.

Traficul rutier este blocat pe DN 6 între localitățile Coșoveni și Leu. Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 2 echipaje SAJ.

Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru fluidizarea circulației.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citește și: Dolj: O fetiță de 2 ani, dispărută de acasă, găsită de polițiști

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS