10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConcediu în Egipt, refuzat de instanţă pentru un medic judecat pentru mită

Concediu în Egipt, refuzat de instanţă pentru un medic judecat pentru mită

Instanţele de judecată au respins cererea de deplasare în Hurghada, Egipt, a unui medic de familie din Dolj, deferit justiţiei sub control judiciar pentru sute de fapte de luare de mită şi fals informatic. Infracţiunile ar fi fost comise în timpul pandemiei de COVID-19. Femeia este acuzată că, în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, a primit mită de la 926 de persoane. În schimbul mitei, inculpata ar fi eliberat tot atâtea adeverinţe false de vaccinare împotriva COVID-19. Alături de medicul de familie au fost deferiţi justiţiei alţi doi inculpaţi.

Potrivit anchetatorlor, faptele au fost comise de inculpată în numai câteva luni.

„În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata, în calitate de medic de familie, autorizat să efectueze și activitatea de vaccinare anti COVID-19, beneficiind de ajutorul mai multor persoane, printre care și cele două cercetate în prezenta cauză, ar fi pretins și primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare anti Covid 19/certificat de vaccinare anticovid, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.

Din banii pretinși de intermediari de la fiecare din cele 926 persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului Vătan Venera Ecaterina, care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19″, au precizat anchetatorii.

Ar fi obţinut bani şi de la CAS Dolj

Procurorii DNA au mai susţinut că femeia a primit de la CAS Dolj aproape 40.000 de lei. Suma reprezintă contravaloarea vaccinării fictive a celor aproape 1.000 de persoane.
„În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, inculpata ar fi solicitat și ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea „administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 lei”, au mai precizat procurorii.
În plus, medicul ar fi obţinut tichete de masă alocate pacienților conform OMS nr. 1863/2021. Dintre acestea, 950 de bonuri de masă, în valoare de 19.000 de lei, ar fi ajuns la unul dintre intermediari.
Procurorii au mai explicat că CAS şi DSP Dolj s-au constituit părți civile cu suma totală de 56.720 lei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 13 februarie. În acest dosar au fost deferiţi justiţiei alţi doi inculpaţi.

Concediu în Egipt, refuzat de instanţă

În aprilie, Curtea de Apel Craiova a dispus menţinerea controlului judiciar faţă de inculpată. Ulterior, la începutul lunii mai, femeia a formulat o cerere la Tribunalul Dolj prin care a cerut permisiunea să plece în Hurghada, Egipt, în perioada 2-9 iunie. Judecătorii au respins cererea inculpatei. Instanţa a constatat că nu este vorba de un motiv temeinic pentru părăsirea ţării, dar şi că inculpata are posibilitatea să meargă în concediu în ţară.

Cererea inculpatei este analizată(…) prin raportare la acuzaţiile deosebit de grave aduse inculpatei şi la scopul pentru care a fost dispusă şi menţinută măsura controlului judiciar. Judecătorul mai reţine că permisiunea de a părăsi teritoriul ţării se poate acorda pentru motive temeinice, petrecerea concediului în altă ţară neregăsindu-se printre acestea, cu atât mai mult cu cât inculpata are posibilitatea de a-şi petrece vacanţa pe teritoriul României, limitele de mişcare fiind considerabile, la fel şi varietatea ofertelor de petrecere a timpului liber”, se arată în hotărârea instanţei.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost contestată de inculpată la Curtea de Apel Craiova. Marţi, pe 23 mai, instanţa i-a respins contestaţia ca nefondată. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS