14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVIDEO. Zeci de mii de sinistrați după inundațiile din Italia

VIDEO. Zeci de mii de sinistrați după inundațiile din Italia

Peste 36.000 de persoane sunt sinistrate după inundaţiile din Italia. Ploile au devastat nord-vestul țării. Numeroase case au fost înghiţite de ape, iar cătune au rămas izolate din cauza unor noi alunecări de teren, relatează AFP. Intemperiile care au devastat regiunea Emilia-Romagna au provocat moartea a 14 persoane şi au transformat străzile oraşelor în râuri.

În condiţiile în care ploile continuă să cadă, autorităţile regionale au prelungit alerta roşie de vreme rea până duminică.

Premierul italian Giorgia Meloni a anunţat sâmbătă că va pleca mai devreme de la summitul G7 de la Hiroshima, Japonia. Aceasta a declarat că se întoarce în Italia pe fondul situaţiei de urgenţă.

Inundațiile din Italia: 5000 de oameni ajută victimele

„Sincer, nu pot sta atât de departe de Italia într-un moment atât de complicat”, a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă. Apoi a mulţumit celor 5.000 de persoane care ajută victimele afectate de inundaţii. De asemenea, ea le-a mulţumit omologilor săi din G7 pentru oferta lor de ajutor.

Şefa guvernului italian urma să se deplaseze duminică în zonele cele mai afectate de inundaţiile din Italia.

Citește și Morți și răniți la un raliu din Mexic, după un atac armat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS