23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn şofer băut a accidentat 5 copii

Un şofer băut a accidentat 5 copii

Un șofer de 34 de ani, care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, a acroșat un grup de copii și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil, în localitatea Budacu de Sus.

Cei cinci minori răniţi au vârste cuprinse între 10 și 13 ani, a anunțat Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud. Patru copile, dar şi un băieţel de 11 ani, pasager în autoturism, au ajuns în grija medicilor.

„Poliţiştii Serviciului Rutier şi cei ai Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au intervenit, duminică după amiază, la un accident rutier produs în localitatea Budacu de Sus. Din primele verificări efectuate la faţa locului, un bărbat, de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 154 C, a pierdut controlul direcţiei, a acroşat un grup de tineri, după care a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto şi a cinci minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, dintre care unul, pasager în autoturism”, spune IPJ Bistrița-Năsăud.

A fost evaluată medical și un al șaselea minor, dar aparținătorii săi au refuzat transportul la spital, susține și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Ceilalți cinci copii și șoferul au ajuns la UPU-SMURD Bistrița.

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a arătat un rezultat de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatului îi vor fi recoltate probe biologice pentru a fi stabilită alcoolemia.

A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS