16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞoferiţă cu o alcoolemie de 1,23 mg/litru, condamnată pentru mită

Şoferiţă cu o alcoolemie de 1,23 mg/litru, condamnată pentru mită

Curtea de Apel Craiova a dat, ieri, o sentinţă definitivă într-un dosar în care o femeie de 46 de ani a fost condamnată la un an şi zece luni de închisoare pentru dare de mită. În aprilie 2022, femeia a fost depistată conducând cu o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a scăpa de dosar, împreună cu un bărbat, ar fi încercat să mituiască cu 300 de euro un poliţist din Pieleşti.

Potrivit oameilor legii, femeia a fost depistată conducand sub influenţa băuturilor alcoolice pe 2 aprilie 2022. Poliţiştii doljeni au precizat că şoferiţa a provocat şi un accident.

„În fapt, în data de 02.04.2022,  în jurul orelor 15:40, pe raza comunei Robăneşti, pe DJ 641, un echipaj de poliţie rurală format din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secția Rurală Pielești a surprins în trafic un conducător auto de sex feminin, care circula în zig-zag, iar după câteva sute de metri a intrat cu autoturismul într-un şanţ. În urma evenimentului, agentul de poliţie a procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatul Drager Test, rezultând 1,23 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, au precizat oamenii legii.

Femeia a fost dusă la Spitalul de Urgență Craiova, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Poiliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

300 de euro în schimbul permisului de conducere

O zi mai târtiu, atât şoferiţa, cât şi un bărbat, l-au sunat pe poliţistul care a întocmit dosarul penal şi l-au rugat să se întâlnească.

„La data de 03.04.2022, unul dintre agenții constatatori, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, a fost contactat telefonic, în mai multe rânduri, de o persoană de sex masculin, precum și de conducătoarea auto, în legătură cu dosarul penal întocmit în data de 02.04.2022. I-au solicitat insistent să se întâlnească în vederea restituirii permisului de conducere, precum şi pentru a-i înmâna un plic”, au mai explicat anchetatorii.

Poliţistul a refuzat propunerea celor doi şi a anunţat şeful ierarhic, precum ofiţerii anticorupţie. Ulterior, cei doi au fost prinşi în flagrant, după ce i-au oferit agentului plicul promis. Ofiţerii anticorupţie au găsit în plicul lăsat pe biroul agentului suma de 300 de euro.

Condamnaţi definitiv pentru dare de mită

Cei doi inculpaţi au fost deferiţi justiţiei în aprilie, anul trecut. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat pe 14 iulie. Cei doi inculpaţi şi-au recunoscut fapta pentru a avea parte de reducerea pedepselor. Bărbatul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. Femeia a primit o pedeapsă de un an şi zece luni de închisoare, tot cu suspendare.

Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de procurori la Curtea de Apel Craiova. Miercuri, pe 11 ianuarie, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asupra sumei de 300 euro. În rest, sentinţa Tribunalului Dolj a fost menţinută de judecători. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS