11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoi motociclişti şi-au pierdut viaţa în prima zi a anului 2023

Doi motociclişti şi-au pierdut viaţa în prima zi a anului 2023

Doi bărbaţi de 30 şi 33 de ani, unul din comuna doljeană Argetoaia şi altul din Stoina, Gorj, au murit în urma unor accidente produse duminică, pe 1 ianuarie. Potrivit oamenilor legii, primul a pierdut controlul motocicletei şi a lovit un cap de pod. Bărbatul de 33 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a acroşat cu motocicleta un autoturism

Primul accident a avut loc în jurul orei 11.00, în comuna Argetoaia. Poliţiştii doljeni au stabilit că un motociclist de 30 de ani a pierdut controlul direcţiei şi a lovit un cap de pod.

„La data de 01 ianuarie, ora 11:22, poliţiştii Poliției Orașului Filiași au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 606A, în comuna Argetoaia. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 30 de ani, din comuna Argetoaia, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 606A, în localitate, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un cap de pod. La fața locului a fost prezent un elicopter SMURD, însă, în urma manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul tânărului”, au explicat oamenii legii.

Ucis în urma impactului cu un autoturism

Tot duminică, în jurul orei 14.00, un bărbat care circula pe o motocicletă şi-a pierdut viaţa după ce a lovit un autoturism. Accidentul a avut loc pe DN 6B, în comuna gorjeană Căpreni.

Şi de data acesta a intervenit elicopterul SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru motociclist.

„La data de 01 ianuarie, poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6B, în comuna Căpreni. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani și un bărbat de 33 de ani, ambii din comuna Stoina, în timp ce se deplasau, primul cu un autoturism, iar cel de-al doilea cu o motocicletă, în aceeași direcție pe DN 6B, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, bărbatul de 33 de ani a acroșat autoturismul condus de către tânărul de 26 de ani.

La fața locului a fost prezent un elicopter SMURD, însă, în urma manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul bărbatului de 33 de ani”, au explicat poliţiştii.

Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS