-8.5 C
Craiova
joi, 9 februarie, 2023
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţist judecat pentru trafic de cocaină

Poliţist judecat pentru trafic de cocaină

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au început judecarea a doi inculpaţi deferiţi justiţiei pentru trafic de droguri de mare risc. Inculpaţii au fost prinşi în flagrant, în iunie, în timp ce vindeau şapte doze de cocaină unor consumatori din Craiova. Unul dintre inculpaţi ar fi un poliţist de la rutieră, care era în concediu la data faptei.

Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant pe 21 iunie, în timp ce vindeau cocaină cu suma de 3.500 de lei.

„La data de 21 iunie 2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, i-au prins în flagrant pe cei doi inculpați după ce au vândut şapte doze de cocaină în schimbul sumei de 3.500 de lei.
Ulterior, în cauză au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza județului Dolj, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, două pistoale și muniție, două telefoane mobile și o farfurie cu urme de cocaină”, au precizat oamenii legii. În unul dintre autoturismele folosite de inculpați, au fost descoperite alte două doze de cocaină.

Poliţist judecat pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2021, inculpaţii au vândut cocaină cu 500 de lei gramul consumatorilor din Craiova. Pe 22 iunie, cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Unul dintre inculpaţi ar fi un poliţist de la rutieră. Acesta se afla în concediu pentru creşterea copilului la data faptei.

În septembrie, inculpaţii au fost deferiţi justiţiei în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, iar la sfârşitul lunii octombrie a ieşit din procedura de cameră preliminară. Luni, pe 5 decembre, la primul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru data de 30 ianuarie 2023.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS