O explozie a avut loc duminică pe una dintre cele mai aglomerate străzi pietonale din centrul Istanbulului, relatează Reuters. Cel puțin 4 persoane au murit, iar multe altele au fost rănite, potrivit primelor informații.
Radiodifuzorul de stat TRT și alte mass-media au arătat ambulanțe și poliție îndreptându-se la fața locului de pe populara stradă Istiklal din Istanbul din cartierul Beyoglu. Agenția de stat Anadolu a declarat că cauza exploziei nu este încă cunoscută.
Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a precizat că explozia a avut loc aproximativ la ora locală 16.20 şi că s-a soldat cu morţi şi răniţi.
Ulterior, acesta a revenit și a spus că potrivit primelor rapoarte, 4 persoane și-au pierdut viața și alte 38 au fost rănite în explozia care a avut loc pe strada Istiklal.
Pe imaginile apărute pe rețelele de socializare se vede exact momentul exploziei.
Pe alte imagini surprinse de camerele de supraveghere se vede ce pare a fi un bagaj lăsat de cineva, iar explozia pare să se producă în acel loc.