14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRadu Mazăre rămâne în închisoare

Radu Mazăre rămâne în închisoare

Judecătorii Curții Supreme au respins luni contestația în anulare depusă de Radu Mazăre (fostul primar al Constanței) și afaceristul Sorin Strutinsky în dosarul ”Polaris”, potrivit minutei instanței.

Radu Mazăre a fost condamnat la 5 ani de închisoare în februarie 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul ”Polaris” pentru luare de mită, potrivit minutei curții. Și afaceristul local Sorin Strutinsky a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Instanța a dispus și confiscarea de la Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky a câte 3,4 milioane de lei.

Dosarul, trimis în judecată de DNA la începutul lunii decembrie 2015

Dosarul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie la începutul lunii decembrie, în anul 2015. Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa, conform G4media.ro.

Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS