12.3 C
Craiova
luni, 27 martie, 2023
Știri de ultima orăEvenimentStudent înjunghiat într-un club din Iaşi

Student înjunghiat într-un club din Iaşi

Un student, de 29 de ani, din Botoșani, a fost înjunghiat în campusul universității din Iași. Victima a fost dusă de urgență la spital, direct pe masa de operație.

Pacientul a ajuns la spital cu plăgi multiple înjunghiate, fiind internat la secția de chirurgie generală pentru suturarea plăgilor.

Tânărul spune că nu îl cunoaște pe agresor, care încă nu a fost prins de oamenii legii, potrivit Monitorul de Botoșani

Întâmplarea a avut loc joi. După ce s-au distrat bine într-un club din zona Tudor Vladimirescu, sub influența băuturilor alcoolice, cei doi s-au luat la ceartă.

La un moment dat, victima a ieșit din club, însă a fost urmărită de agresor până în spatele căminului T13. Acolo, botoşăneanul a fost atacat cu un cuțit, fiind lovit în zona piciorului și în spate. Ulterior, agresorul s-a făcut nevăzut, acesta nefiind cunoscut de victimă.

Polițiștii ieșeni cercetează acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, însă, se poate schimba încadrarea faptei. Oamenii legii încearcă să dea de urma agresorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS