4 C
Craiova
sâmbătă, 3 decembrie, 2022
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, trei percheziţii în Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală, în domeniul construcţiilor.

”În cursul acestei dimineţi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară şi 14 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane, la mai multe adrese din Capitală şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a transmis Poliţia Capitalei, conform G4Media.ro.

Sursa citată a precizat că, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015, administratorul unei societăţi comerciale, cu sprijinul unui bărbat, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi ar fi declarat organelor fiscale, în mod repetat, mai multe achiziţii.

”Din cercetări, s-a stabilit că achiziţiile, ce au constat în prestarea unor servicii de lucrări construcţie interioară, în cuantum total de 153.975 lei, nu reflectă operaţiuni comerciale reale, scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 49.670 de lei”, au mai transmis poliţiştii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS