8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTineri fără permis, urmăriţi de poliţişti pe şoselele din Dolj

Tineri fără permis, urmăriţi de poliţişti pe şoselele din Dolj

Poliţiştii doljeni au întocmit dosare penale pe numele a doi tineri, dintre care unul minor, pentru conducere fără permis. Potrivit oamenilor legii, cei doi au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, care au fost nevoiţi să-i urmărească în trafic.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că primul incident a avut loc în comuna doljeană Melineşti, în cursul zilei de sâmbătă.

„Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melinești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe raza comunei Melinești, sat Bodăiești. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliție având semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Urmărirea s-a încheiat după aproximativ un kilometru, unde, cu sprijinul unui alt echipaj de poliție, s-a reușit blocarea autoturismului și imobilizarea conducatorului auto”, au explicat oamenii legii.

Şoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 24 de ani, din Melineșt, care nu are permis de conducere. De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul condus de tânăr nu deținea o poliță RCA şi ITP valabile. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar pentru conducere fără permis. În plus, a fost amendat cu 4.900 de lei.

Minor la volan, urmărit aproximativ doi kilometri

Al doilea incident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Unirea. Polițiști au făcut semnal de oprire unui şofer care circula pe DJ 561 A, însă acesta a fugit, susţin oamenii legii

„Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliție având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, care s-a încheiat după aproximativ doi kilometri, în localitatea Dobridor, unde s-a reușit oprirea autoturismului. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 17 ani, din comuna Unirea, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri”, au mai explicat poliţiştii doljeni.

Minorul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS