12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCraiovean condamnat pe viață, în arest preventiv

Craiovean condamnat pe viață, în arest preventiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dipus menținerea arestului preventiv față de un bărbat de 34 de ani, condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui craiovean prin incendiere. Inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Dolj pentru omor calificat, tentativă de omor și trei infracţiuni de distrugere. Curtea de Apel Craiova judecă apelul formulat de bărbatul condamnat.

Incidentul în urma căruia victima atacului și-a pierdut viața a avut loc în vara anului 2019, într-un bloc din cartierul craiovean Rovine. Anchetatorii au stabilit că, pe 13 august 2019, inculpatul a hotărât să se răzbune pe vecinul său. În fața anchetatorilor, inculpatul a susținut că „avea o relaţie conflictuală cu victima de mai mulţi ani“.
Procurorii doljeni au stabilit că, pe 13 august 2019, inculpatul a umplut mai multe sticle cu benzină și a atacat victima.

„După aproximativ zece minute, l-a observat pe S.A. coborând pe scări şi, când a ajuns la etajul 1 al blocului, în timp ce era poziţionat cu spatele, a aprins materialul textil al unei sticle cu o brichetă şi, din uşa apartamentului, a aruncat în direcţia acestuia. În urma impactului cu betonul, sticla s-a spart, iar substanţa inflamabilă a luat foc, flăcările cuprinzând hainele victimei. Inculpatul a continuat să arunce cu sticle incendiare în direcţia victimei şi în alte locuri de pe casa scării“, au precizat anchetatorii.

Un bărbat a fost rănit de atacator

Un bărbat care a auzit țipetele victimei a ieșit să vadă ce se întâmplă. Și acesta a fost rănit, în timp ce încerca să o salveze. „Persoana vătămată a constatat că pe casa scării era fum gros şi miros de substanţă inflamabilă. S-a deplasat în locul unde se afla victima şi i-a stins focul care îi cuprinsese părul de pe cap. Inculpatul a observat acţiunea de salvare a victimei şi a mai aruncat cu alte sticle cu substanţă inflamabilă în direcţia victimei, lângă care se afla persoana vătămată. Acesta din urmă a suferit vătămări corporale în zona picioarelor şi a capului”, au explicat anchetatorii.

Victima atacului a fost transportată la Spitalul de Urgență Craiova. Ulterior a fost dusă cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din București, unde a decedat pe data de 7 septembrie 2019. 

Puşcărie pe viaţă pentru omor calificat

Inculpatul a fost arestat preventiv pe data de 14 august 2019, iar de atunci nu a mai ieşit din arest. A fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, în ianuarie 2020. A fost acuzat de omor calificat, tentativă de omor şi distrugere. Dosarul a fost înregistrat pr rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat pe 14 ianuarie, anul acesta.

Bărbatul a fost găsit vinovat pentru toate infracţiunile comise și a fost condmanat la detenţie pe viaţă. Inculpatul a fost obligat să achite suma de 214.090 lei Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. De asemenea, instanţa a dispus ca inculpatul să achite rudelor tânărului decedat suma totală de 400.000 de lei drept daune morale. Mama victimei trebuie să primească şi suma de 52.000 de lei drept daune materiale. Bărbatul rănit urmează să primescă suma de 100.000 de lei drept daune morale.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. La ultimul termen, cel de pe 14 aprilie, instanța a amânat pronunțarea unei hotărâri pentru data de 26 mai. Tot pe 14 aprilie, judecătorii au dispus menținerea arestului preventiv față de inculpat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS