11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn român s-a înecat la Paris încercând să-și salveze iubita care a vrut să se sinucidă

Un român s-a înecat la Paris încercând să-și salveze iubita care a vrut să se sinucidă

Un bărbat de naționalitate română s-a înecat, joi dimineaţă, în canalul navigabil Canal de l’Ourcq din Paris. Acesta a încercat să-și salveze iubita, care se aruncase în apă pentru că voia să îşi pună capăt zilelor, după o ceartă în cuplu, informează Antena3.

Potrivit poliţiştilor francezi, doi martori aflați la fața locului au sărit la rândul lor în apă, pentru a încerca să-i salveze pe cei doi.

Femeia, care s-a aruncat în apă în timp ce se certa cu partenerul, a fost recuperată în viață de personalul brigăzii fluviale și a fost transportată de urgenţă la Spitalul Lariboisière, scrie Le Parisien.

Din păcate însă, partenerul femeii, care a sărit în apă pentru a o salva, a fost scos din apă inconștient.

Deşi salvatorii i-au acordat primul ajutor, el a decedat câteva minute mai târziu.

Cei doi martori curajoși au reușit să iasă singuri din apă.

Din cauza temperaturilor scăzute, apa era aproape îngheţată.

O anchetă a fost deschisă la secția de poliție a arondismentului 19 din Paris, pentru a se putea confirma că moartea bărbatului a fost, într-adevăr, accidentală. Cazul a fost înaintat Parchetului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS