5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal pentru ucidere din culpă după tragedia din Dobrogea

Dosar penal pentru ucidere din culpă după tragedia din Dobrogea


Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar penal in rem în legătură cu cele două incidente aviatice din Dobrogea – prăbuşirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330 Puma, soldate cu moartea a opt persoane.

Potrivit unor oficiali din Parchetul Militar, dosarul are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Miercuri seara, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei.

Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare – salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact.Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44 şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.În urma accidentelor, au murit cele opt persoane aflate la bordul aeronavelor – pilotul de pe MiG-21 LanceR şi şapte militari aflaţi în elicopter.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS