Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Celaru, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovirea sau alte violențe, amenințare și hărțuire.
Pe 20 octombrie a.c., ora 09.32, polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 20 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, fostul său concubin, de 28 de ani, s-a deplasat la locuința apelantei și o amenință pe mama sa cu acte de violență.
În decurs de câteva minute, apelanta a revenit cu al doilea apel telefonic, anunțând faptul că mama sa ar fi fost agresată fizic de tânăr.
Polițiștii deplasați de urgență la fața locului l-au identificat pe tânăr, în proximitatea imobilului, acesta fiind condus la audieri.
Citește și: Siegfried Mureșan, ales a patra oară vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European

