17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVictor Grigorescu, fostul ministru al Energiei, condamnat la amendă penală pentru fals în declarații în formă continuată

Victor Grigorescu, fostul ministru al Energiei, condamnat la amendă penală pentru fals în declarații în formă continuată

Fostul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, a fost condamnat la amendă penală de 36.000 lei pentru fals în declarații în formă continuată, se arată într-un comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Grigorescu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu PÎCCJ care îl cerceta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată, conform G4Media.ro.

”Inculpatul a fost condamnat la 36.000 de lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile – amendă înmulțite cu 300 de lei pe zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și la 36.000 de lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile – amendă înmulțite cu 300 de lei pe zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

„Instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea”

Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 48 000 de lei amendă penală. Totodată, au fost desființate înscrisurile falsificate. Hotărârea poate fi atacată cu apel”, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Fostul ministru a întocmit în fals un contract de închiriere, conform procurorilor

Conform procurorilor, fostul ministru a întocmit în fals un contract de închiriere, pretins încheiat cu Impact Sales Co la data de 15.05.2014, contract înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 1 la data de 04.06.2014. Totodată inculpatul a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la sursa veniturilor menționate, în 3 declarații de avere depuse la începutul și pe parcursul exercitării mandatului de ministru al energiei.

În concret, susțin procurorii, prin declarațiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 și nr. 2381/15.06.2016, inculpatul a declarat venituri în valoare totală de 792 000 lei (554500 și, respectiv, 237500 lei), provenite din cedarea folosinței unui bun mobil către societatea off-shore Impact Sales Co, cu sediul în British Overseas Territories UK. Obiectul generator de venituri a fost reprezentat de o platformă online, respectiv site-ul www.monitoruleu.com (devenit între timp nefuncțional) a cărui folosință a fost cedată către compania off-shore mai sus menționată.

”În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată și acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală”, mai arată procurorii PÎCCJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS