12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi inculpaţi şi două firme, acuzaţi de furt din fondurile UE

Doi inculpaţi şi două firme, acuzaţi de furt din fondurile UE

Procurorii DNA au anunţat încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu doi oameni de afaceri şi două societăţi comerciale. Anchetatorii susţin că inculpaţii au obţinut fonduri nerambursabile în valoare de peste 750.000 de lei, în baza unor documente false. Acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Dolj.

Potrivit anchetatorilor, inculpaţii au fost acuzaţi de folosirea de documente ori declarații falseîn scopul obţinerii de fonduri europene, respectiv complicitate și instigare la acestă infracţiune.

Faprele ar fi fost comise în perioada 2009-2014, susţin procurorii.

„În contextul implementării proiectului „Dezvoltarea sectorului productiv al companiei prin achiziția de echipamente, mijloace de transport tehnologice și construcția unei clădiri de producție”, în perioada 2009-2014, unul dintre inculpați, la instigarea celuilalt, ar fi depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene mai multe documente false, în scopul obținerii de fonduri nerambursabile.

De menționat este și faptul că pentru crearea cadrului formal al obținerii finanțării nerambursabile, inculpații ar fi simulat organizarea unei proceduri de achiziție publică derulată la nivelul SC PRIMASERV SRL, la finalul căreia a fost încheiat un contract de execuție lucrări cu o societate controlată de unul dintre oamenii de afaceri.
Prin aceste demersuri au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 766.598 lei, debit ce a fost restituit integral Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene”, au precizat procurorii DNA.

Pedepse cu suspendare pentru inculpaţi, amenzi pentru firme

Anchetatorii au mai explicat că, în prezența avocaților, inculpații au declarat că recunosc comiterea faptelor şi sunt de acord pedepsele aplicate. Este vorba de o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, respectiv doi ani şi patru luni cu suspendare, în cazul celor doi inculpaţi.

Faţă de SC PRIMASERV SRL, anchetatorii au dispus aplicarea unei amenzi în valoare de 200.000 de lei, plus afișarea hotărârii de condamnare pe o perioadă de 2 luni de la rămânerea definitivă.

SC NEOTOP SRL a fost amendată cu 35.000 lei, iar anchetaorii au mai dispus să afișeze hotărârea de condamnare pe o perioadă de o lună de la rămânerea definitivă.

Acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Dolj la jumătatea lunii decembrie, anul trecut. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS