Cel puțin 30 de oameni au fost arși de vii într-un autobuz incendiat de un grup de oameni înarmați, în Nigeria. Incidentul, care a avut loc marți, a fost semnalat atât de poliție, cât și de localnici și este încă o dovadă a stării de nesiguranță din cea mai populată țară din Africa, informează Reuters.
Ucigașii, pe care localnicii îi numesc „bandiți”, au mai executat atacuri violente în trecut. Printre victimele lor s-au numărat săteni, navetiști care circulau pe autostradă și sute de copii răpiți de la școală și pe care îi eliberează doar după ce primesc bani de răscumpărare.
Un purtător de cuvânt al poliției din regiunea nord-vestică Sokoto, acolo unde a avut loc cel mai nou atac, a spus că în autobuz erau 24 de pasageri în momentul în care a fost incendiat de oameni înarmați. Șapte dintre ei au scăpat cu viață și au fost transportați la spital, a mai spus oficialul nigerian.
Însă, doi localnici, care au ajuns în zonă și au ajutat la recuperarea cadavrelor, au spus pentru Reuters că autobuzul era supraîncărcat și că rănile victimelor erau atât de grave, încât a fost imposibilă identificarea lor.
Localnicii au găsit rămășițele a cel puțin 30 de oameni, inclusiv femei și copii. Sătenii au fost prinși într-o ambuscadă pe drumul care leagă două localități din nord-vestul țării, în apropiere de granița Nigeriei cu Niger.
Bandiții se deplasează, de obicei, pe motociclete și se ascund în pădure, acolo unde țin cu forța victimele pe care le răpesc, pentru ca, mai apoi, să le răscumpere.