5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal pentru suspiciuni de fraudă în procesul de vaccinare de la DSP

Dosar penal pentru suspiciuni de fraudă în procesul de vaccinare de la DSP

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, desfăşoară cercetări în cazul unui dosar penal ce vizează comiterea infracţiunii de fals intelectual, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, verificările vizează suspiciuni cu privire la procesul de vaccinare de la DSP Suceava.

Un angajat al DSP Suceava, care figura ca vaccinat împotriva COVID-19, a murit în spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus, conform G4Media.ro.

Cazul bărbatului a atras atenţia medicilor care l-au tratat, în condiţiile în care nu prezenta comordităţi şi, în aceste condiţii, a fost informată conducerea DSP Suceava, care a demarat o anchetă.

S-a constituit o comisie care a verificat statusul vaccinal al pacientului

„S-a constituit o comisie care a verificat statusul vaccinal al pacientului, modul de consemnare a datelor în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi au fost cerute detalii la CNSCBT (ca administrator al registrului electronic). Ancheta vizează, de asemenea, încă o persoană din cadrul DSP Suceava, care a declarat că a înregistrat vaccinarea în RENV, având acces la registrul electronic, conform atribuţiilor profesionale specifice. Prima măsură a fost luată, ridicându-i-se angajatei accesul la registrul electronic naţional”, se arată într-un comunicat al DSP Suceava.

DSP Suceava a informat Ministerul Sănătăţii despre acest caz

DSP Suceava a informat Ministerul Sănătăţii despre acest caz şi a făcut o sesizare la IPJ Suceava.

„Acest caz regretabil este singular în activitatea DSP Suceava şi aruncă o pată nemeritată asupra activităţii întregului colectiv care desfăşoară în mod susţinut lupta împotriva pandemiei cu Sars-Cov-2 de aproape 2 ani de zile. Conducerea DSP Suceava asigură întreaga colaborare cu organele de cercetare pentru aflarea adevărului şi luarea unor măsuri drastice de sancţionare a faptei”, precizează DSP Suceava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS