11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi inspectori ANAF, reținuți pentru luare de mită

Doi inspectori ANAF, reținuți pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a doi inspectori ANAF. Cei doi inculpați sunt:

  • Bușu Mihai și Anagoste Stere, inspectori în cadrul A.N.A.F. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor, la data de 18 octombrie 2021, inculpații Bușu Mihai și Anagnoste Stere, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins pentru fiecare, sume de bani cuprinse între de 4.000 și 5.000 de lei, de la administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză).

Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși de cei doi inculpați pentru ca, în urma controlului fiscal pe care îl realizau, aceștia să formuleze concluzii care să nu determine declanșarea unui control de fond la societatea omului de afaceri.
În același context, la data de 19 octombrie 2021, cei doi inspectori A.N.A.F. ar fi primit printr-un intermediar, în plicuri distincte, câte 4.000 lei de fiecare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS