18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMinora de 9 ani, din comuna Izvoare a fost găsită pe un câmp

Minora de 9 ani, din comuna Izvoare a fost găsită pe un câmp

Minora de 9 ani, din comuna Izvoare a fost găsite pe un câmp. În urma mediatizării și a activităților de căutare, scotocire ale echipelor formate din forțele de ordine și voluntari, în această dimineață cu sprijinul unui tânăr din localitate, s-a reușit găsirea minorei de 9 ani, pe un câmp, în apropierea unui drum agricol, în extravilanul comunei Izvoare, la aproximativ 8 km de la locul dispariției.

În acțiunea de căutare au fost implicate aproximativ 50 de forțe de ordine

La căutări au participat polițiști din cadrul I.P.J.Dolj- Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Băilești, Secțiile de Poliție Rurală 7 Plenița și 6 Giubega, dar și jandarmi din cadrul I.J.J.Dolj și G.Mb.J Craiova, pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Băilești, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Calafat și aproximativ 40 de voluntari.

Au fost folosiți 2 câini de urmă, atât la cercetarea la fața locului, cât și la verificările în teren.

Au fost vizate eventuale trasee parcurse de minoră, fiind folosite dispozitive cu termoviziune și vedere pe timp de noapte.

Forțele de ordine au verificat toate terenurile extravilane, aproximativ 50 de km., imobilele persoanelor cunoscute de către minoră, instituții publice, dar și case și curți părăsite, clădiri dezafectate.

Tânărul care a găsit-o pe minoră a primit de la IPJ Dolj o diplomă de excelență

La momentul găsirii, la fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a preluat minora pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta fiind conștientă și cooperantă, aflată în ușoară hipotermie.

Din primele verificări, a reieșit faptul minora nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Aceasta a fost găsită de un tânăr de 23 de ani, din comuna Izvoare, sat Corlate.

Acesta a fost felicitat, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj acordându-i o diplomă de excelență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS