5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort și nouă răniți în urma cutremurului din Creta

Un mort și nouă răniți în urma cutremurului din Creta

Un muncitor care lucra într-o biserică a murit după ce clădirea s-a prăbuşit în urma puternicului seism care a zguduit luni insula Creta din Grecia şi a provocat rănirea altor nouă persoane, a declarat un reprezentant al Protecţiei Civile.

Cutremurul, cu magnitudinea 5,8 conform Institutului Geodinamic de la Atena, respectiv 6 potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a produs la ora 6:17 GMT, la 23 km de Heraklion, capitala Cretei.

Seismul a afectat îndeosebi localitatea Arkalohori, unde a fost consemnat decesul şi unde au fost înregistrate pagube însemnate, a declarat Spiros Georgiou, responsabil în cadrul biroului de presă al Protecţiei Civile. Nouă persoane au suferit răni uşoare, a precizat responsabilul.

Epicentrul cutremurului, situat la o adâncime de 10 km, a fost înregistrat la 346 kilometri sud de capitala Greciei, potrivit Institutul de geodinamică al Observatorului din Atena.

Imaginile difuzate de televiziunea publică elenă ERT au prezentat pagube importante, în special prăbuşirea unor case vechi din Arkalohori şi din alte sate din regiune, în apropiere de Heraklion.

”Este un cutremur la care nu ne aşteptam; pentru moment sunt replici de 4,5”, a indicat seismologul Efthymis Lekkas, preşedintele agenţiei de protecţie la cutremure, citat de agenţia de presă elenă ANA, scrie Agerpres.

Ministrul Protecţiei Civile, Christos Stylianides, însoţit de Efthymis Lekkas şi de o echipă din cadrul serviciilor contra dezastrelor naturale (Emak) urmează să se deplaseze în Creta în următoarele ore, potrivit canalului ERT.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS