13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMilionarul american Robert Durst a fost condamnat pentru crimă

Milionarul american Robert Durst a fost condamnat pentru crimă

Moștenitorul unui imperiu imobiliar care a fost subiectul unui documentar HBO (The Jinx), Robert Durst a fost condamnat pentru uciderea celei mai bune prietene Susan Berman, relatează BBC.

Durst a fost găsit vinovat pentru uciderea femeii în 2000, milionarul dorind să o reducă la tăcere în așa fel încât să nu meargă la poliție și să semnaleze dispariția soției sale.

În vârstă de 55 de ani, femeia a fost găsită împușcată în cap în locuința sa din Beverly Hills.

Milionarul a fost arestat în 2015 sub acuzatia ca a ucis trei persoane, în urmă cu peste zece ani, după difuzarea unui documentar HBO.

La finalul documentarului The Jinx, uitând că microfonul este deschis Durst poate fi auzit spunând: „Ce dracu să fac? I-am ucis pe toți, evident”.

Cu câteva ore înainte ca episodul să fie difuzat, autoritățile l-au arestat pentru moartea lui Susan Berman, iar jurații au fost puși să vizioneze secvența în timpul procesului.

Anchetatorii l-au caracterizat pe Durst, 78 de ani, ca fiind un ”psihopat narcisist”. Acum pare că își va sfârși viața îm închisoare.

Susan Berman era scriitoare de romane polițiste și a fost purtător de cuvânt al milionarului în momentul în care soția acestuia a dispărut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS