9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMașina care a rupt barierele înainte de trecerea trenului s-a răsturnat o oră mai târziu

Mașina care a rupt barierele înainte de trecerea trenului s-a răsturnat o oră mai târziu

Cursa șoferului care a trecut prin barierele lăsate la o trecere la nivel cu calea ferată din satul Pasărea, comuna ilfoveană Brănești, pare să fi continuat până în Pantelimon, unde mașina a lovit parapeții de pe marginea drumului și s-a răsturnat. Testat cu aparatul alcooltest, șoferul avea o alcoolemie de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat, iar în mașină se afla și un pasager, despre care poliția spune că a fost transportat rănit la spital, scrie G4media.

Accidentul din Pantelimon a fost semnalat polițiștilor marți la ora 21.00, la apelul de urgență 112. Agenții au constatat că autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului la km 15+400 (Pantelimon-n.r) în timp ce se deplasa pe DN 3, dinspre Brănești către București, după ce a intrat în coliziune cu parapeții de pe partea stângă a sensului de mers.

După ce au făcut legătura între cele două evenimente produse la mică distanță, polițiștii au realizat că mașina este una și aceeași cu cea care a trecut prin barierele coborâte pentru trenul de Constanța.

Incidentul de la trecerea la nivel cu de calea ferată din Brănești (Ilfov) a avut loc o oră și jumătate mai devreme, la 19.38, transmite Poliția din Pantelimon, care a identificat mașina ca fiind aceeași cu cea răturnată, nu însă pe șoferul auto, dacă acesta ar fi implicat în ambele infracțiuni.

„Inconştienţa unor conducători auto este greu de imaginat şi de acceptat!”

Un șofer a fost filmat, marți, în timp ce trecea cu viteză prin barierele coborâte înainte de trecerea trenului de Constanța, care circulă cu maxim 160 km/h. Teribilismul s-a petrecut în Ilfov, la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Pasărea, comuna Brănești.

Filmarea a fost difuzată pe Facebook de CFR Infrastructură, care a comentat că doar un miracol l-a salvat pe șofer de la impactul cu trenul de Constanța.

Eventualele consecințe pe care ar trebui să le suporte șoferul, prin încălcarea Codului Rutier, nu au fost menționate în comentariul postat de CFR Infrastructură.

„O astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul!”, a transmis compania.

„Deşi compania CFR SA a luat toate măsurile de siguranţă la această trecere la nivel atât pentru pentru traficul rutier, cât şi pentru cel feroviar, fiind montate inclusiv camere video, inconştienţa unor conducători auto este greu de imaginat şi de acceptat!”, a mai scris CFR Infrastructură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS