20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentItalian condamnat pentru fraudarea APIA Dolj

Italian condamnat pentru fraudarea APIA Dolj

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la cinci ani de închisoare un cetăţean italian, acuzat că a fraudat APIA Dolj cu peste 2 milioane de lei cu ocazia derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de inculpat. Acesta din urmă este judecat în alt dosar, în care este acuzat că a obţinut ilegal de la APIA alţi aproape 3,5 milioane de lei.

Procurorii DNA din Craiova anunţau, în toamna anului 2017, trimiterea în judecată a unui cetăţean italian, administratorul unei societăţi comerciale. Bărbatul a fost acuzat de folosirea de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Procurorii anticorupţie au susţinut că infracţiunea a fost comisă cu ocazia plantării unei culturi de viţă de vie, pe raza comunei doljene Predeşti.

„În cursul anului 2011, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, inculpatul Fangareggi Giuseppe, folosind cu rea – credință un document justificativ al sumelor declarate, a solicitat și obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură suma totală de 2.292.485,90 lei.
Documentul respectiv era o factura fiscală în valoare de 472.440 euro (fără TVA), emisă de un furnizor extern, care nu corespundea realității, societatea emitentă neefectuând în realitate nicio prestație în favoarea firmei administrată de inculpat”, au explicat anchetatorii.

Italian condamnat la Tribunalul Dolj

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 30 octombrie 2017. În martie, anul acesta, instanţa s-a pronunţat. Inculpatul a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru infracţiunea comisă.

Instanţa a admis acţiunea civilă formulată de APIA şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.232.485,90 lei. La acestă sumă se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra patrimoniului inculpatului. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 17 septembrie.

Al doilea dosar, acuzaţii asemănătoare

În septembrie 2019, acelaşi inculpat a fost deferit justiţiei în al doilea dosar. Acuzaţia procurorilor DNA a fost aceeaşi – folosirea de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

De data acesta a fost vorba de înfiinţarea unei culturi de viţă de vie pe o suprafaţă de 85 ha.

„În perioada 2011- 2012, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (restructurarea/reconversia a 85 ha viță de vie dintr-o comună din județul Dolj), omul de afaceri, folosind cu rea – credință patru documente justificative ale sumelor declarate, ar fi solicitat și obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură suma totală de 3.467.712 lei”, au precizat anchetatorii.

Mai exact, lucrările menționate în documente nu au fost executate de către firmele care au emis facturile. Mai mult decât atât, valoarea mărfurilor (viță-de-vie şi îngrășăminte) ar fi fost majorată artificial.
Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 23 septembrie 2019. Următorul termen a fost stabilit de instanţă pentru data de 6 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS