Un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Craiova și un jandarm din cadrul GJMb Craiova, care se aflau luni în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Toporași din municipiu, în timp ce legitimau o persoană, au observat pe strada Nicolae Titulescu, la intersecție cu strada Maria Tănase, mai multe persoane care păreau a avea un conflict și o tânără care solicita ajutor.
Imediat, patrula a pornit către zona respectivă, solicitând și sprijinul altor echipaje de poliție aflate în serviciu.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiului Craiova, care au condus persoanele în cauză la sediul poliției pentru stabilirea situației de fapt.
În urma audierilor, polițiștii au stabilit că între o tânără, de 21 de ani, din Dăbuleni, și un bărbat, de 32 de ani, din Moreni, județul Dâmbovița, pe de o parte, și familia tinerei – respectiv mama, fratele, sora și soțul surorii acesteia – pe de altă parte, a izbucnit un conflict verbal.
Totodată, polițiștii au stabilit că neînțelegerile dintre persoanele în cauză ar fi pornit de la faptul că familia tinerei nu ar fi fost de acord ca aceasta să aibă o relație cu bărbatul respectiv.
La sediul poliției, tânăra a declarat ca nu dorește să depună plângere și că nu a fost victima vreunei infracțiuni, refuzând totodată emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânăra, de 21 de ani, și bărbatul, de 32 de ani, trbuia să fie în carantină la domiciliu, în localitatea Moreni, județul Dâmbovița. Ei au fost sancționați cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 55/2020.